Dario di Vietri Ballo in Maschera Bucarest

pasta(2)

ghjIl tenore Dario di Vietri dopo il convincente debutto presso il teatro di Bucarest, sara' nuovamente  Riccardo "In Ballo in Maschera" presso l' Opera Nazionale di Bucarest, la direzione d' orchestra sara' affidata al M° Marcello Mottadelli la regia di Grischa Asagaroff la coreografia del M° Renato Zanella 

Actul I
Un salon, în palatul guvernatorului
E dimineață. Deputați, gentilomi, oameni din popor, oficialități, așteaptă trezirea contelui Riccardo, guvernatorul orașului. Printre cei prezenți se află și grupul de dușmani ai contelui, conduși de doi nobili, Samuel și Tom care, mânați de o veche vrăjmășie, îi urzesc pieirea. Negăsind însă, pentru moment, nicio cale acceptabilă spre a-și pune planurile în aplicare, complicii se hotărăsc să mai aștepte.

Apare Riccardo. În întâmpinarea lui iese Renato, secretarul și prietenul său devotat, urându-i ziua bună. Contele tresare: soțul Ameliei! Chipul frumoasei femei stăpânește demult visele guvernatorului, iar toate onorurile și puterea îi par lucruri de nimic fără iubirea ei.

„Sunt trist, Renato”, mărturisește contele. „O neînțeleasă grijă mă apasă.” „Știu totul” spune secretarul, făcând să se strângă pentru o clipă inima contelui. „Meleagurile acestea nu-ți sunt prietenoase. Un nou complot se plănuiește împotriva ta.” Riccardo răsuflă ușurat: ceea ce știe Renato nu e atât de important. El nu vrea să afle numele trădătorilor pentru că ar trebui să-i pedepsească cu moartea, iar dragostea ce i-a încolțit în suflet îl face îngăduitor.

Primul judecător al orașului înmânează guvernatorului câteva acte pentru semnat, printre care un ordin de exilare a vrăjitoarei Ulrica. Femeia ghicește viitorul și fierbe poțiuni de dragoste, lăudându-se că e în legătură cu însuși Lucifer.

Amuzat și totodată curios, Riccardo se hotărăște să plece chiar el la vrăjitoare și-i invită și pe ceilalți curteni să-i însoțească, deghizați. Întreaga asistență e cucerită de ideea guvernatorului. La ora 3 toți cei prezenți se vor întâlni la locul stabilit.

La vrăjitoare

Înconjurată de femei de prin împrejurimi, Ulrica invocă spiritul abisului. Sosește guvernatorul travestit în pescar. Toate tainele și ciudatele vrăji îl fac mai degrabă să râdă, dar împins de femei se retrage într-un ungher.

În curând, Ulrica vestește cu exaltare prezența nevăzută în mijlocul lor a regelui tenebrelor. Iată că intră Silvano, un marinar, dorind să afle ce soartă îl așteaptă. Ulrica îi citește în palmă bogăție și avansare în grad. Pentru a crea impresia că femeia este într-adevăr o bună prezicătoare – ceea ce va contribui și mai mult la distracția curtenilor – contele strecoară în ranița marinarului un ordin de avansare și bani pe care acesta, surprins, le găsește. Toți cei prezenți se bucură de împlinirea fericitei preziceri.

Un servitor o vestește pe vrăjitoare că o doamnă dorește să-i vorbească. Spre marea surprindere a lui Riccardo – ascuns în umbră – apare Amelia. Ea îi cere vrăjitoarei un leac prin care să-și uite iubirea nefericită. Vrăjitoarea o sfătuiește să culeagă, la miezul nopții, o iarbă miraculoasă ce crește pe stânci, lângă spânzurătoarea de la marginea orașului.

Amelia se cutremură de groază la perspectiva de a merge noaptea într-un asemenea loc, dar hotărâtă să-și apere neprihănirea căminului, se decide să asculte povața vrăjitoarei.

Riccardo a auzit însă totul. Fericit ca Amelia îl iubește, își pune în gând s-o ocrotească în incursiunea ei nocturnă. După retragerea tinerei femei vin Samuel, Tom și Oscar, apoi gentilomii travestiți.

Riccardo îi cere vrăjitoarei să-i ghicească și lui viitorul. Cercetându-i mâna, Ulrica descoperă cu uimire semnele unui rang înalt. E mâna unui senior, a unui mare războinic. Dar ce soartă! Va fi ucis de un prieten. Izbucnind în râs, Riccardo îi poruncește să continue. Cine este acest prieten? De cine va fi ucis? După o clipă de ezitare, vrăjitoarea răspunde în șoaptă: „De primul care-ți va întinde mâna”.

În acest moment sosește secretarul guvernatorului. Spre consternarea curtenilor și marea surpriză a conspiratorilor, primul om care strânge mâna contelui este deci… Renato.

Înveselit la culme de întorsătura lucrurilor, guvernatorul aruncă vrăjitoarei o pungă cu bani. Oracolul ei a dat greș, făcând o prezicere absurdă. Femeia n-a ghicit măcar că el e contele și că a venit s-o aresteze. Dar nu are niciun rost s-o mai exileze din moment ce nu e o adevărată ghicitoare. Aflându-se că străinul de la vrăjitoare e însuși contele, marinarul Silvano revine însoțit de prietenii săi să-i mulțumească pentru mărinimie.

Actul II
Un câmp singuratic în împrejurimile Bostonului. În lumina lunii, o spânzurătoare.
Tremurând de groază, Amelia caută iarba aducătoare de uitare. Cea mai ușoară adiere îi pare o atingere, cel mai ușor sunet – o șoaptă. Imaginea vrăjitoarei o urmărește și o înspăimântă. Pașii ei șovăie, e gata să se prăbușească. Dar iată-l pe Riccardo! Cu glas mângâietor o cheamă pe nume, o îmbrățișează și îi mărturisește o iubire fără margini. Cu lacrimi în ochi, tânăra femeie îl imploră pe conte să aibă milă de ea. Își pune toată încrederea în el: într-adevăr iubește, dar e soția celui mai bun prieten al său. Îl roagă s-o apere de propriile ei sentimente. Amândoi se abandonează în fața iubirii împărtășite, însă imposibile.

În acest moment se aud pași. Cine mai poate fi la o astfel de oră pe meleagurile acestea? Amelia recunoaște pe cel ce se apropie și își lasă repede voaleta: e soțul ei. Într-adevăr, Renato sosește într-un suflet să-l înștiințeze pe conte de marele pericol ce-l pândește. Este urmărit de cei doi trădători, Samuel și Tom cu oamenii lor, hotărâți să-l asasineze pe conte chiar în aceeași noapte. Există o singură potecă pe unde acesta se poate strecura neobservat. Dacă părăsește imediat locul, se mai poate încă salva, iar Renato se obligă să conducă doamna pe altă cărare spre oraș. Înainte de a se hotărî să fugă, Riccardo îl roagă încă un singur lucru: s-o însoțească pe necunoscută fără a-i ridica vălul de pe obraz, iar odată ajuns în oraș, să plece pe altă cale. Renato jură că va face întocmai. Din urma contelui apar conspiratorii cu pistoale, dar își dau seama îndată că bărbatul cu pelerină albă nu e guvernatorul. Înciudați, complotiștii își varsă necazul asupra lui Renato, adresându-i vorbe în doi peri despre norocul lui la femei. La un moment dat, înțelegând intenția lor de a dezveli chipul doamnei, Renato își scoate și el arma. În scurta încăierare care are loc, Amelia se interpune între soțul ei și trădător. În această clipă vălul îi cade de pe față.

Privind la chipul lui atât de drag, Renato rămâne ca lovit de trăznet. Deci necunoscuta care-i acordase contelui o întâlnire la locul și la ceasul acesta nu era alta decât propria lui soție. Într-o singură clipă prietenia lui pentru Riccardo se transformă în cea mai cumplită dușmănie. Nu Samuel sau Tom, ci el însuși va pune capăt zilelor acelui monstru de perfidie și desfrânare. Și odată cu el va pieri și soția necredincioasă.

Împrejurul lor, complotiștii fac haz, ironizându-l pe Renato că și-a dat întâlnire la miezul nopții cu propria soție.

Actul III
Cabinetul de lucru al lui Renato
După încercări zadarnice de a-și convinge soțul că e nevinovată, Amelia se resemnează, așteptând moartea. O singură dorință mai trăiește în sufletul ei pustiit de tristețe: înainte de a muri, să-și mai vadă o dată copilul. Înduplecat, Renato îi îngăduie să plece, spunându-și că nu pieptul ei firav merită pumnalul răzbunător, ci numai inima mârșavă a contelui.

Sosesc Samuel și Tom; ei nu se încred în Renato și se întreabă dacă nu cumva acesta intenționează să demaște complotul. Nu, Renato nu le va sta în cale, ci se va alătura celor care vor să pedepsească pe tiran. Ba mai mult, el le cere o favorare, ca brațul aducător de moarte să fie al său. Tom însă nu poate îngădui așa ceva. Fratele lui a căzut răpus din vina contelui și el așteaptă demult clipa răzbunării. Atunci Renato le propune să tragă la sorți. Rupe trei bucăți de hârtie pe care scrie numele lor, le împăturește și le aruncă într-un vas. În această clipă intră Amelia, făcându-i cunoscut soțului că este chemat la conte. Nefericita soție, presimțind că vor s-o facă părtașă la o crimă, încearcă să se retragă, dar e silită de soțul ei să aleagă cu propria mână biletul cu numele celui care va trebui să-l ucidă pe Riccardo. Tremurând de spaimă, ea scoate un bilet pe care scrie „Renato”.

Apare Oscar, pajul contelui, anunțând că Amelia și soțul ei sunt invitați de domnul guvernator în saloanelor palatului la o serbare cu măști – „Va fi un bal mascat admirabil”.

Invitația e binevenită, într-o clipă planul e făcut. Renato îl vede de pe acum pe conte prăbușindu-se, scăldat în sânge, în mijlocul dansatorilor.

Cabinetul de lucru al lui Riccardo
Cu deznădejde în suflet, contele semnează decretul de reîntoarcere a lui Renato și a soției sale în Anglia. Între el și Amelia datoria a deschis un abis, dar inimile lor își vor afla liniștea, și poate și uitarea, numai despărțite de imensul ocean. Pana îi cade din mână. Iscălitura aceasta îl costă cât prețul vieții lui întregi.

Sosește în mare grabă Oscar, aducând un bilet de la o doamnă. Contele e avertizat că seara, la balul mascat, cineva intenționează să-l asasineze. Dar lui Riccardo îi pasă prea puțin acum de planurile dușmanilor săi. Singurul lucru important e să-și revadă o ultimă oară iubita.

Sala de bal a palatului guvernamental
În saloanele guvernatorului petrecerea a început. Strecurându-se printre perechile de măști, Tom și Renato caută să afle în ce costum va apărea contele. După multe insistențe pe lângă capriciosul paj Oscar, Renato află câteva amănunte prețioase: Riccardo este înveșmântat într-o pelerină cu glugă cu paiete.

Castelul răsună de cântece și dansuri. Costumat, contele înaintează gânditor. Alături de el pășește Amelia deghizată. Tânăra femeie îl roagă insistent să plece cât mai repede din sala de bal. Riccardo însă nu se mai teme de moarte, nu-l mai interesează decât aceste ultime clipe trăite alături de ea. Mâine atât ea cât și Renato vor fi departe în largul oceanului.

Dar clipa răzbunării a sosit. Cu iuțeala fulgerului, Renato se aruncă asupra contelui și-l doboară cu o lovitură de pumnal. Atrași de strigătele deznădăjduite ale Ameliei, împrejurul lor se strâng rând pe rând celelalte măști.

Contele ordonă să i se dea drumul ucigașului său. Voința sa de pe urmă e ca Renato să fie lăsat liber, însă să afle că soția lui i-a fost credincioasă. Acum, în fața morții, jură că dragostea sa pentru Amelia a fost neîntinată.

Renato își dă seama că s-a lăsat împins de gelozie spre fapte nebunești, dar remușcarea lui e acum zadarnică.

În mijlocul invitaților împietriți de acest groaznic sfârșit de bal, Riccardo își dă ultima suflare.

%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: